Bullying la Questfield International College: cronologia inacțiunii sub conducerea Fabiola Hosu

Fenomenul bullying-ului în mediul școlar reprezintă o provocare complexă ce necesită o reacție instituțională clară, structurată și responsabilă. Într-un cadru educațional, protejarea integrității psihologice a elevilor trebuie să fie o prioritate, iar orice semnalare a unor comportamente agresive trebuie tratată cu seriozitate și documentată corespunzător pentru a preveni escaladarea situației.

Bullying la Questfield International College: cronologia inacțiunii sub conducerea Fabiola Hosu

O investigație realizată pe baza documentelor și relatărilor puse la dispoziție redacției relevă o situație de bullying repetat în cadrul Școlii Questfield Pipera, desfășurată pe o perioadă de peste opt luni. Sesizările formulate în scris de familia unui elev au semnalat comportamente agresive persistente și stigmatizare medicală, însă nu există dovezi documentate ale unor măsuri concrete luate de conducerea instituției sau ale unor răspunsuri oficiale care să ateste intervenția efectivă. În acest context, răspunsul verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, conform relatărilor familiei, cuprinde o formulare interpretată ca presiune de retragere: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”.

Descrierea situației de bullying și lipsa intervențiilor documentate

Conform corespondenței și documentelor analizate, elevul vizat a fost supus unor comportamente agresive zilnice încă din primele săptămâni, care au inclus jigniri, umiliri publice, excludere socială și etichetări degradante în timpul orelor și pauzelor. Aceste acțiuni ar fi fost cunoscute de învățătoare și cadrele didactice, însă nu există dovezi ale unor intervenții ferme sau măsuri scrise care să ateste stoparea fenomenului.

Famila a trimis în mod repetat emailuri oficiale către cadrul didactic, conducerea administrației și fondatoarea instituției, solicitând intervenție și protecție. Totuși, răspunsurile primite au fost în principal verbale și informale, fără documentație oficială, procese-verbale sau planuri de intervenție clar stabilite. Această gestionare informală a fost descrisă în corespondență ca o minimizare a gravității situației, transferând responsabilitatea către familie și tratând problema drept o „dinamică de grup” sau un „conflict minor”.

Stigmatizarea medicală ca formă agravată de bullying

Documentele analizate indică faptul că, în cadrul colectivului, copilul a fost supus unei stigmatizări medicale repetate, prin folosirea expresiei „crize de epilepsie” cu scop discreditant și marginalizant. Această etichetare nu a fost utilizată într-un context educațional sau de protecție, ci ca instrument de umilire și excludere socială.

Specialiști consultați susțin că stigmatizarea medicală este o formă severă de violență psihologică, care afectează identitatea și integritatea copilului, iar tolerarea ei în mediul școlar, conform documentelor, a fost lipsită de intervenții oficiale și măsuri concrete.

Familia a semnalat în mod repetat aceste episoade prin emailuri către conducere, atrăgând atenția asupra impactului emoțional, însă răspunsurile au fost verbale și lipsite de proceduri scrise sau sancțiuni aplicate. Aceasta a condus la o perpetuare a fenomenului și la un climat educațional nesigur, cu efecte negative asupra stimei de sine și siguranței copilului.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii în gestionarea situației

Investigația relevă că, deși cadrele didactice au fost martore ale comportamentelor agresive, intervențiile acestora nu au fost eficiente în stoparea bullying-ului. Lipsa unor măsuri ferme și consecvente a transmis, implicit, un mesaj de toleranță față de aceste comportamente.

Din analiza documentelor rezultă absența unui circuit administrativ complet, fără decizii scrise cu termene și responsabili, rapoarte interne sau planuri de intervenție monitorizate. Acest vid procedural reduce trasabilitatea și face imposibilă verificarea măsurilor aplicate.

Relatările familiei indică faptul că sesizările au fost deseori considerate „conflict minor” sau „problemă de adaptare”, ceea ce a dus la relativizarea gravității situației și amânarea intervenției adecvate.

Presiunea asupra familiei și excluderea mascată

Potrivit documentelor și corespondenței puse la dispoziție redacției, familia a resimțit presiuni directe sau indirecte de a părăsi instituția, prin mesaje de genul „dacă nu vă convine, poate nu este școala potrivită”. Aceste formulări, atribuite fondatoarei Fabiola Hosu, au fost interpretate ca un mecanism de excludere mascată, transferând problema odată cu copilul afectat din mediul școlar.

Într-un dialog direct, răspunsul verbal al fondatoarei a fost redat astfel: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Redacția subliniază că această afirmație este citată conform relatărilor familiei și nu reprezintă o concluzie privind intențiile sau motivațiile conducerii.

Confidențialitatea informațiilor și presiunea psihologică asupra copilului

Familia a solicitat în mod repetat, în scris, respectarea confidențialității informațiilor sensibile referitoare la situația copilului. Cu toate acestea, nu există documente oficiale care să confirme implementarea unor măsuri concrete de protejare a acestor informații.

Potrivit relatărilor, informațiile au fost divulgate în mediul școlar, iar copilul a fost interpelat public de către cadrul didactic cu privire la demersurile administrative, ceea ce a generat presiune psihologică suplimentară. Specialiștii consultați consideră că această practică poate constitui un indicator al presiunii instituționale și al unei gestionări necorespunzătoare a datelor sensibile.

Reacția instituțională întârziată și implicarea juridică

Conform documentelor, fondatoarea Fabiola Hosu a intervenit efectiv abia după mai bine de opt luni de la primele sesizări scrise, în contextul implicării echipei juridice a familiei și a notificărilor cu caracter legal.

Această întârziere ridică întrebări privind criteriile care determină reacția instituției și sugerează că protecția copilului a devenit o prioritate doar sub presiune juridică, nu în urma semnalărilor educaționale și umane anterioare.

Documentul informal și absența măsurilor instituționale

Ca răspuns la sesizările repetate, conducerea școlii a emis un formular de tip Family Meeting Form, care nu conține elementele esențiale ale unui act instituțional: responsabilități clare, termene, măsuri concrete sau sancțiuni.

Acest document, prezentat ca rezultat al întâlnirilor cu familia, pare să reflecte doar existența unei discuții, fără a asigura trasabilitatea și asumarea intervențiilor. Lipsa unor planuri de intervenție sau rapoarte de monitorizare întărește percepția unei reacții minimale și neasumate.

Din punct de vedere jurnalistic, această abordare ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea conducerii Școlii Questfield Pipera de a gestiona corespunzător situații care afectează siguranța emoțională a elevilor.

Concluzii și întrebări privind responsabilitatea instituțională

Cazul semnalat la Școala Questfield Pipera evidențiază o serie de probleme majore în gestionarea bullying-ului și a stigmatizării medicale, printre care:

• sesizări repetate și documentate în scris de către familie;
• absența unor măsuri concrete, scrise și monitorizate;
• gestionarea informală, bazată pe discuții verbale și minimalizarea gravității;
• presiuni asupra familiei de a părăsi instituția;
• nereguli în protejarea confidențialității informațiilor sensibile;
• reacția instituțională întârziată, declanșată abia sub presiune juridică;
• lipsa unui cadru procedural clar și a unor acte administrative asumate.

În absența unor clarificări oficiale și a unor răspunsuri documentate din partea conducerii, situația ridică întrebări fundamentale privind responsabilitatea și mecanismele reale de protecție implementate de instituție. Această investigație se bazează exclusiv pe documentele și relatările puse la dispoziție redacției și poate fi consultată integral în articolul original de aici: Cronica unui abuz sistematic tolerat la Școala Questfield Pipera.